Una dintre cele mai scumpe mașini Volvo se vinde în Statele Unite cu suma astronomică de 20 de milioane de dolari. Este vorba de un model V70 produs în anii `90. Totuși, ”piesa” care o face să fie atât de valoroasă este numărul de înmatriculare unic.
Plăcuța de înmatriculare pe care scrie ”New York” se află în familia vânzătorului încă din anii ’70, trecând de la o mașină la alta. Practic, proprietarul avut noroc să o cumpere încă de când statul american a început să emită numere de înmatriculare personalizate.
New York a fost primul stat american care a solicitat plăcuțe de înmatriculare, se întâmpla în anul 1901. Totuși, abia în 1977 a început să elibereze numere de înmatriculare care pot fi personalizate. Înainte, deși șoferii puteau comanda numere speciale, nu puteau alege decât o combinație de trei litere și până la trei numere.
Așa cum v-ați putea aștepta, aceasta este singura plăcuță de înmatriculare emisă legal pe care scrie ”New York”.
În anul 2018, un designer auto din Anglia a scos la vânzare cea mai vânată plăcuță de înmatriculare din lumea auto. Afzal Kahn deținea la acea vreme cel mai dorit număr de înmatriculare, „F1”, înregistrat la oficiul din Essex în 2008 pentru 433.000 de euro. Asociat unui Bugatti Veyron de aproape 2 milioane de euro, numărul a fost ofertat insistent de diverși miliardari care îl doreau pe mașinile lor.
Kahn l-a scos la vânzare pentru o sumă absolut astronomică: 17,5 milioane de euro. În urmă cu câțiva ani, Kahn a refuzat o oferta de 8 milioane de euro pentru această plăcuță. Numărul a fost folosit de-a lungul timpului pe un Porsche Panamera, pe un McLaren SLR și, în final, pe un Veyron. Toate aceste mașini au fost achiziții de-ale lui Afzal și da, plăcuțele personalizate sunt transferabile atât de la mașină la mașină.